Valea Oltului: Carambol cu cinci autoturisme și trei TIR-uri

Autor: Marius Vișan 24 mai 2021 Știri auto

Un accident în care au fost implicate nu mai puțin de opt autovehicule s-a produs luni dimineața, 24 mai, pe DN 7 / E 81, în Câineni – Vâlcea, pe Valea Oltului.

Se pare că accidentul în lanț de pe Valea Oltului nu s-a soldat cu răniți în stare gravă: „Două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, acestea refuzând transportul la o unitate spitalicească”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Carambol pe Valea Oltului în care au fost implicate 8 mașini

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Vâlcea, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident ce a avut loc pe DN 7 / E81, în județul Vâlcea.

La fața locului, agenții SPR au constatat că cele sesizate se confirmă. Mai exact, accidentul a avut loc la km 237 + 400 m al DN 7, în comuna Câineni. În eveniment fiind implicate cinci autoturisme și trei autocamioane, traficul rutier fiind blocat total.

„Poliţiștii efectuează cercetarea la fața locului. Momentan nu avem informații despre victime, revenim cu acestea”, a mai precizat aceeași sursă, la scurt timp după producerea evenimentului rutier, pentru Adevărul.ro.

Se întâmplă destul de des accidente pe Valea Oltului

O mamă și fetița ei de trei luni au ajuns duminică (18 aprilie 2021) la spital după ce au fost victimele unui accident produs pe Valea Oltului. Vinovat de eveniment este șoferul unei autoutilitare înmatriculată în Sibiu.

Accidentul a avut loc pe raza localității Brezoi. Autoutilitara condusă de sibian a intrat în coliziune cu alte două autoturisme. Mașinile erau conduse de un șofer din Călimănești și unul din Câineni. O altă mașină a lovit apoi autoutilitara, pentru că nu a putut frâna la timp. Aceasta era condusă de un șofer din Râmnicu Vâlcea.

În urma accidentului mama și fetița de 3 luni au ajuns la spital pentru investigații. Traficul nu a fost afectat și niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Politia Romana


Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult

Comentarii
Inchide